marți, 13 mai 2014

Ansamblul de la Miclãuşeni, oazã de liniște, pace și spiritualitate


Domeniul Miclãuşeni este amplasat la 1 km distanṭã de DN 583, pe partea stângă a drumului. Situat într-un parc dendrologic cu o vechime de 150 de ani şi cu o suprafaṭã de 30 de ha,  Castelul Sturdza de la Miclăușeni, cunoscut şi sub denumirea de Palatul Sturdza, este un castel construit  în stil neogotic, între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza și soția sa Mari.

 Domeniul se aflã la o distanță de 20 km de Roman și 65 km de municipiul Iași. În prezent, este în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
 Ansamblul este format din 3 monumente:
    Biserica "Sf. Voievozi", "Buna Vestire" - datând din 1787;
    Castelul Sturza - datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 și în secolul al XIX-lea;
    Parcul - datând din secolul al XIX-lea .
Castelul Sturdza
Castelul Miclăușeni este construit în stil neogotic cu elemente de baroc. Clădirea a fost ridicată la sfârșitul sec. al XIX-lea pe locul unui conac boieresc mai vechi din sec. al XVIII-lea, o parte din construcția veche fiind înglobată în actuala clădire, ea aflându-se în aripa estică a castelului.
Castelul Sturdza are etaj și mansardă. Pereții exteriori ai clădirii au fost împodobiți cu numeroase decorațiuni în altorelief, printre care și steme inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie și o ramură de măslin sau elemente simbolice, realizate în anul 1898 în stilul Art Nouveau de către arhitectul Iulius Reinecke.

 Acesta fusese ajutat de către Maria Sturdza, care ilustrase ca pictoriță multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin și prieten apropiat al familiei Sturdza.
Influenţele neogotice se regăsesc în decoraţiunile exterioare cum ar fi: turnuleţe terminate cu flech-uri, crenelurile,


 rozetele, ogivele de la intrarea in Castel dar şi în tâmplãria de la uşi şi ferestre, care este realizatã tot în stil neogotic. 





Alte elemente neogotice prezente: armuri medievale, sală de manej, dictoane latinești înscrise pe pereți, turn de intrare cu pod peste șanțul de apă.
În interior, castelul avea scări centrale din marmură de Dalmația, mobilier din lemn de trandafir, minuțios sculptat, sobe din teracotă, porțelan sau faianță, aduse de peste hotare, parchet cu intarsii din esențe de paltin, mahon, stejar și abanos, confecționat de meșteri austrieci și având motive geometrice și florale. Plafoanele și pereții interiori au fost pictați în ulei , pe ele aflându-se înscrise numeroase dictoane în limba latină.
Părțile componente din lemn ale clădirii (uși, ferestre, lambriuri, scări interioare) sunt realizate din lemn de stejar, tei și rășinoase, fiind bogat sculptate, profilate, traforate și lustruite cu șelac la nivel de mobilier stil.

Familia Sturdza de la Miclãuşeni a menṭinut legãturi cu cele mai importante figuri ale acelor vremuri, pe la castel trecând: Vasile Alecsandri, Mihail Kogãlniceanu, George Enescu, care le-a cântat rãniṭilor adãpostiṭi în castel în timpul Primului Rãzboi Mondial, dar şi Alecu Russo, Ion Ghica, Costachi Negruzzi, Carol I de România.
Mănăstirea Miclăuşeni, un loc de tihnă în mijlocul naturii
Trecând pe lângă o fântână 

şi pe sub bolta de poartă străveche,

 se ajunge la biserica

 înconjurată de verdeaţă,
 relicve istorice, un mic cimitir,


 şi de clãdirea ce adãposteşte chiliile mãcuṭelor. Mănăstirea Miclăușeni este o mănăstire de călugărițe amplasată în satul Miclăușeni din județul Iași.
Prima biserică
În anul 1752, vornicul Ioan Sturdza (1710-1792) a ridicat aici un conac boieresc cu demisol și parter și care avea formă de cruce.  În 1782, el a construit o biserică de lemn cu hramurile "Sf. Voievozi" și "Buna Vestire" pentru a servi ca paraclis al curții boierești.
Pe pereții vechii biserici construite de vel-vornicul Ioan Sturza s-a aflat următoarea pisanie în limba română cu caractere chirilice: "Această sfăntă beserică întru care se prăznuește seborul sfinților celor fără de trup îngeri Mihail și Gavriil care din temelie sau ziditu de dumnealui Ioan Sturze vel-vornic fiul Sandului Sturze vel-logofătu la leat 1782". În prezent, vechea pisanie se află încastrata în zid într-o încăpere de la parterul aripii de est a Castelului Sturdza.
Biserica actuală
Între anii 1821-1823, marele logofăt Dimitrie Sturdza (1756-1846), fiul lui Ioan Sturdza, și soția sa Elenco, au reconstruit biserica de curte în stil neoclasic, așa cum poate fi văzută astăzi.

 El a înzestrat-o cu o frumoasă catapeteasmă în stil baroc și cu numeroase obiecte de cult valoroase.
Lângă peretele nordic al bisericii se află cimitirul familiei Sturdza
Faţadele exterioare sunt simple, albe. 
Pe fiecare parte (sud şi nord) sunt câte trei stâlpi. La distanţă de 200 m de biserică, spre vest, se află palatul, construit de Gheorghe Sturza între 1882 şi 1904 pe locul vechiului conac, construit în 1752. Între palat şi actuala biserică a mănăstirii au fost descoperite ruinele unei biserici din vremea lui Ştefan cel Mare, din care se mai pastrează Sfânta Masă din altar. Biserica mănăstirii tezaurizează odoare bisericeşti, icoane vechi şi tipărituri vechi în limbile greacă, slavonă şi română, cu care se poate constitui un mic muzeu.
Parcul dendrologic din jurul castelului a fost gândit în stil englezesc şi are arbori exotici.

Alecu Sturdza Miclăuşanu, a amenajat, pe o suprafaţă de 42 hectare din jurul conacului, un frumos parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali şi numeroase alei cu flori.  Cei mai mulṭi copaci au fost aduşi aici special pentru a popula parcul din jurul castelului şi au aproximativ 150 de ani. Vechimea unor arbori însă depăşeşte 250-300 de ani, cum este cazul stejarilor şi frasinilor, însă cel mai bătrân arbore din parc este un stejar, care are o vârstă de aproape 400 de ani. Este cel mai mare parc privat din zonã mãsurând 30 de hectare.
 Atracţia turisticã este completată de un iaz miniatural, 

plin cu nuferi galbeni, în faţa mănăstirii, şi cu două iazuri mari, în exteriorul parcului. O trăsură de epocă lăsată la Miclăuşeni aminteşte că, în 2003, la castel a fost filmată cea mai mare parte a filmului „Orient Expres“, regizat de Sergiu Nicolaescu. În anul 2003, regizorul Sergiu Nicolaescu a turnat câteva scene din filmul "Orient Expres" la castelul de la Miclăuşeni", chiar daca lucrarile de modernizare si renovare a conacului nu erau decat intr-o faza incipienta.
Domeniul de la Miclăușeni cuprinde în momentul de față castelul și dependințele, mânăstirea și parcul înconjurător. Mitropolia Moldovei a organizat aici un complex muzeistic și un centru de conferințe, iar dependințele adăpostesc și spații de cazare pentru pelerini și turiști.
 În atelierele mânăstirii, cele 35 de măicuțe pictează icoane, încondeiază ouă, fac broderii și veșminte bisericești care pot fi cumpărate de cei care poposesc aici.Una dintre clădiri a devenit deja atelier de pictură, aici realizându-se icoane şi ouă incondeiate.
Amenajate, acareturile fostului manej s-au transformat în spaţiu elegant de cazare cu preţuri modice, posibilităţi de odihnă şi participare la viaţa monahală, vizitarea bisericii, a castelului, a parcului, a atelierului de pictură şi a cimitirului din spatele bisericii unde se găseşte şi efigia ctitorului în monumentul celebrului sculptor Celeste Fabio.
Acum turiştii pot gãsi aici camere cochete, cu apã curentã, baie şi toaletã, precum şi o bucãtãrie utilatã ultramodern, în care mãicuṭele realizeazã adevarate miracole culinare, dar şi o salã de conferinṭe de 40 de locuri.
Casa Macrina,un frumos loc de cazare pe domeniu,  poartã numele ultimei descendente a familiei Sturdza de la Miclãuşeni, cea care va dona întreaga aşezare bisericii în 1974, intrând la rândul ei în viaṭa de mãnãstire cu numele de Macrina.

Amplasatã într-o poziṭie feritã de privirile vizitatorilor, Casa Macrina oferã un cadru intim pentru cei care vor sa petreacã la Miclãuşeni un sejur departe de stresul şi agitaṭia cotidianã.
Casa Macrina oferã spre cazare 17 camere, distribuite în 10 camere duble, 5 camere single şi 2 apartamente, oferind servicii de cazare la standardul de 3stele. Fiecare încãpere este dotatã cu mobilier modern, baie proprie.

Într-o locaṭie alãturatã Casei se aflã restaurantul, compus dintr-o salã cu capacitate de 70 de locuri şi o terasã, cu capacitate de 80 de locuri. Aici se poate servi micul dejun, prânzul sau cina şi se  pot organiza mese festive de Sf. Paste sau Revelion, sau seri româneşti cu mâncare tradiṭionalã.
Servicii şi dotări conferinţă
Sălile pot fi amenajate în funcţie de forma şi amploarea evenimentului.Centrul dispune de facilităţi şi echipamente tehnice diverse: respectiv acces internet, laptop, videoproiectoare, ecrane de proiectie, sistem de sonorizare si microfoane wireless, sistem de traducere simultană.
Echipa de organizare a evenimentului poate beneficia şi de Biroul de secretariat, cu acces internet, calculatoare, imprimantă, xerox, flipchart.
Săli:
Sală de conferințe PAVILION poate găzdui până la 80 de participanți oferind condiții optime pentru manifestări diverse: expoziții, traininguri, seminarii, team-buildings, etc.
Sală de conferințe din CASTEL poate găzdui până la 40 de participanți oferind un mediu intim și rafinat pentru recepții, dineuri, concerte, cocktail-uri.
La Centrul Cultural-Pastoral Sf. Ilie sunt 30 de camere duble şi 7 single pentru toate buzunarele, un restaurant pentru 150 de persoane, o terasă în aer liber acoperită şi o sală de sport.
Informaṭi utile
www.miclauseni.ro
E-mail: castelulmiclauseni@gmail.com
Harta Google: https://plus.google.com/103001654384227300092
Coordonate GPS: 47.0738, 26.9355

Orar de vizită castel
Perioada de iarnă: 01. Nov. -  01. Aprilie
Sâmbăta-Duminică:12:00- 18:00
Vizitatorii pot intra în Castel la ore fixe ( 12, 13, 14,...) cu ghid însoţitor.
Luni - închis
Marti - Vineri - închis
Sâmbata, Duminica şi în sărbătorile religioase: 12:00 - 18:00
Preț intrare castel: 5 RON/copii, 10 Ron/adulți
Posibilitãṭi de cazare
Vila Macrina
Rezervare Vila Macrina
Adresa: Sat Miclauseni, Com. Butea, Miclauseni (Iasi)
Telefon: 0232/713172
Tarife cazare:
    Single:
    Mic dejun inclus
    80 RON
    Double:
    apartament sau camera cu pat dublu/pat matrimonial, mic dejun inclus,
    130 RON
Am vizitat domeniul Miclãuşeni pe 2 mai şi, din pãcate, castelul era închis. Eram mulṭi cei care admiram zidurile castelului şi împrejurimile. Pãcat cã programul de vizitare al castelului ṭine cont doar de regulile mãnãstirii nu şi de turişti!
 Pana nu demult era supranumit „castelul blestemat” din cauza multiplelor incidente care i-au marcat istoria. Astãzi, însã, Palatul Sturdza de la Miclãuşeni este cu adevãrat un loc de meditaṭie şi de relaxare. Complexul de la Miclăușeni este o adevărată oază de liniște, pace și spiritualitate care merită vizitat.
Locul e retras, liniştit şi foarte verde…



duminică, 11 mai 2014

“Persistenṭa Memoriei”, cea mai faimoasã picturã a lui Dali



„Într-o zi, vom recunoaşte oficial că, ceea ce denumim realitate, este o şi mai mare iluzie decât tărâmul viselor“, scria Salvador Dalí, pictorul suprarealist. 

Opera lui Salvador Dali este formatã din picturi în ulei, desene, acuarele, grafică, sculpturi, bijuterii etc. Dali a fost un pictor într-adevar genial, care a ştiut sã se reinventeze şi sã revoluṭioneze arta contemporanã lui.
În privinţa viziunii sale artistice, Dali singur defineşte metoda paranoia-critică pe care o practica: ˝ Eu nu sunt altceva decât un automat care înregistrează, fără a judeca şi cât mai exact posibil imaginile şi manifestările concrete şi iraţionale descrise de Freud˝. Adeseori  începea să lucreze imediat ce se trezea şi cât timp amintirile haotice din vise îi persistau în memorie.

Pânzele lui, care sfidează logica, care aduc lumea viselor și a fantasmelor în atenția privitorului, au produs o puternică impresie și, fie că au fost acceptate, fie că au fost respinse, impactul lor a fost și este de netăgăduit. Ceasornicele care se preling, simbolul oului primordial, peisajele halucinante, elefanți cu picioare de trestie, silueta spiritualizată a lui Don Quijote și multe alte imagini, toate au devenit deja imagini-simbol ale creației acestui pictor de incontestabilă originalitate, unic în întreaga istorie a picturii.


Cunoscut pentru bogãṭia lui de culori în pictura secolului XX, Salvador Dali  a devenit un artist al suprarealismului, pictându-şi revelaṭiile şi iluziile într-o manierã cu totul nouã, nemaiîntâlnitã pânã la el. Îndrãzneala lui şi comportamentul excentric i-au adus recunoaşterea mondialã, iar munca lui continuã sã îi inspire pe nenumãraṭii artişti care i-au urmat arta.
  Dali a conceput şi creat un  muzeu ca locaṭie a colecṭiei sale, dar şi ca monument reprezentativ pentru ideile şi personalitatea sa. Muzeul-Teatru Dali este o operã de artã suprarealistã în sine, unul dintre cele mai importante muzee din Spania, este un spectacol pentru cei interesaṭi de personalitatea lui Salvador Dali. Acest extravagant teatru transformat în muzeu suprarealist a fost proiectat de însuşi Dali, având cea mai bogatã colecṭie de lucrãri semnate de unul dintre cei mai controversaṭi şi originali artişti din toate timpurile. 


Operele gãzduite de acest muzeu au fost create anume pentru acest loc, formând un mare obiect suprarealist, fapt ce i-a asigurat un loc  în Guiness Book, pentru cea mai mare creaṭie suprarealistã.
Acest muzeu este dedicat în mare parte geniului artistic excentric al lui Salvador Dalí, care a petrecut mare parte din ultimii ani din viaṭã creând şi trãind în Figueres. Muzeul în sine reprezintã cea mai mare lucrare de artã a lui Dalí.
Dali spunea: “Doresc ca muzeul meu să fie un bloc comun, un labirint, un mare obiect suprarealist. Va fi un muzeu absolut teatral. Oamenii care vor veni să-l vadă vor avea senzaţia unui vis teatral˝.
Creaţiile expuse aici aparṭin tuturor  curentelor epocii moderne: Impresionism, Poantilism, Futurism, Cubism şi Neocubism, ancorându-se în Suprarealism. Inteligenţă prolifică, extrem de imaginativă, el a creat tablouri, obiecte şi montaje surprinzătoare care nu invită ci obligă la reflexie sau la descifrare chiar. Dar despre muzeu  voi vorbi într-un alt articol.

În fostul  dormitor al cuplului Gala-Salvador Dalí, din cadrul muzeului,  pe lângă patul în formă de scoică şi picioare zoomorfe,

 se remarcã o reproducere de mari dimensiuni a cunoscutului tablou ”Persistenţa Memoriei”, amplasată pe peretele de fundal.


„Persistenţa Memoriei“ lui Salvador Dalí  
 descrierea şi interpretarea picturii


El îşi denumea lucrările „vise-fotografii pictate“, şi una dintre cele mai frumoase picturi ale sale a fost inspirată de un vis. Imaginea ceasurilor care se topesc din „Persistenţa Memoriei“ ni-l prezintă pe Dalí jucându-se cu ideea de timp şi de cât de arbitrar este acest concept atunci când suntem suspendaţi într-o stare de vis.
 “Va trebui într-o zi să îmi întorc propriile ceasuri moi pentru ca acestea să îmi arate ora memoriei absolute, care este ora adevărată şi profetică.”, spunea Dali.
  Tabloul a fost expus pentru prima dată la Galeria Pierre Colle din Paris, în luna iunie a anului 1931. Aceste ceasuri vor apare şi în lucrările ulterioare ale artistului.
“Persistenţa memoriei” (“La persistencia de la memoria”) este cea mai faimoasă capodoperă a lui Salvador Dali, realizată în anul 1931, aparţinând suprarealismului, înfăţişând un ţărm marin sumbru presărat cu ceasuri parcă topite. Una dintre cele mai recunoscute picturi ale sale, aceasta este reprezentativă pentru perioada în care a fost realizată şi este una dintre cele mai  uşor identificabile lucrări artistice din lume. Despre cum pictorul a fost inspirat să redea această imagine a timpului şi a ceea ce reprezintă el, s-a vorbit aproape la fel de mult ca despre tabloul în sine

Pictura ce se găseşte la Muzeul de Artă Modernă din New York  

a introdus imaginea ceasului de buzunar “moale, care se topeşte”, într-un peisaj foarte sever, această imagine condensând teoria lui Dali de “moliciune” şi “duritate”. 
Deşi unii au presupus că ceasurile moi simbolizează relativitatea spaţiului şi a timpului, Dali a afirmat că aceste ceasuri nu sunt inspirate de Teoria Relativităţii, ci de percepţia suprarealistă a brânzei Camembert care se topeşte la soare:
“În ziua în care m-am hotărât să pictez ceasuri, le-am pictat moi. Într-o seară mă simţeam obosit şi mă durea capul. Voiam să mergem la cinema cu câţiva prieteni, însă în ultimul moment am hotărât să rămân acasă. Gala a ieşit, iar eu mă gândeam să mă bag în pat. După cină mâncasem camembert şi imediat ce au plecat musafirii eu am mai rămas la masă, gândindu-mă la problema filosofică a “moliciunii” acelui tip de brânză. M-am ridicat, m-am dus în atelier şi, ca de obicei, am aprins lumina pentru a mai arunca o privire la tabloul la care lucram. Ştiam că atmosfera pe care am reuşit să o redau în acel tablou trebuia să fie fundalul unei idei, dar nu ştiam care. Voiam să sting lumina, când, dintr-odată, “am văzut” soluţia. Am văzut două ceasuri moi,unul dintre ele atârnând de creanga măslinului. În ciuda faptului că mă durea capul îngrozitor, am început să pictez. Când s-a întors Gala, după două ore, tabloul, care va deveni unul dintre cele mai faimoase, era gata.” Totul a plecat de la influenţa mediului, de la o bucată de brânză “descompusă”, de la un obiect comestibil, care devine metafora aspectului psihologic al timpului.

Inspirat de relaţia dintre vis şi realitate , Dali numea “Persistenţa memoriei” “o fotografie dintr-un vis, pictată de mână”, la baza căreia au stat viziunile avute în timpul halucinaţiilor psihotice auto-induse. Dali a reuşit adesea să se plaseze chiar şi în centrul celor mai sinistre viziuni: capul distorsionat din această pictură reţine trăsăturile figurii artistului (se presupune că are forma unei pietre găsite de pictor pe plajă), iar stâncile aurii de pe fundal evocă peisajul de coastă din Catalonia natală. Un obiect inert ransformat într-un cap uman e un exemplu de asociere subconştientă pe care artistul a căutat să o exprime în opera să.
În stânga jos se află un ceas de buzunar din bronz, neafectat de căldura soarelui, ci atacat de un roi de furnici ce se îngrămădesc în mijloc, ca şi cum s-ar hrăni din suprafaţa lucioasă. Furnicile sunt o metaforă a decăderii, ca şi în filmul “Câinele andaluz”. Furnicile nu sunt singurul simbol al distrugerii. Cum Dali cunoştea teoriile relativităţii enunţate de Einstein, apare ipoteza că ceasurile topite simbolizează distorsiunea timpului sub forţa gravitaţiei, ca o metaforă pentru ameninţarea războiului din anii ’30. Copacul golaş din stânga aminteşte de arborele lui Goya din gravurile “Dezastrele războiului”, în care apare înfipt un cap.
Nuanţele de galben şi albastru ce domină peisajul capătă, sub pensula lui Dali, un aer sinistru, aproape bolnav. Provocând convenţiile, Dali plasează zona cea mai luminoasă a tabloului în depărtare, pe linia coastei, un truc pentru a îndepărta privirea de la obiectele deformate din prim-plan. Aceste tonuri dau impresia unei umbre puternice, care acaparează partea de jos a pânzei. Aici se află şi acea formă distorsionată asemănătoare unei fete omeneşti, de culoare palidă, cu nuanţe de albastru, ca o bucată de carne moartă, impresie întărită şi prin nuanţele de ocru care o înconjoară.
Una dintre cele mai reprezentative creaţii suprarealiste din toate timpurile, lucrarea de artă “Persistenţa memoriei”, care avea să devină pentru Salvador Dali una din cele mai importante lucrări ale sale, dacă nu chiar cea mai importantă, a creat intrigi şi controverse în lumea anilor 30’, 40’, şi chiar mult după aceea, şocând prin elementele sale excentrice şi forma lor neobişnuită, impresionând prin tehnică şi perspectivă şi fascinând iubitorii de artă de pretutindeni.
 


 
Surse:

http://istoriesicultura.ro/

http://www.picturicelebre.ro/

http://www.roportal.ro/





Ce poți face gratis în Odessa? Plimbare prin celebrul cartier Arcadia și prânz la restaurantul la fel de celebru „Dacha”

Arcadia este o parte istorică din Odessa, cunoscută ca o stațiune renumită. Cartierul este situat în partea de coastă a orașului și a f...